Mi-am deschis aripile fără sa îmi dau seama, fără sa realizez ca al 9-lea cer este mult prea sus pentru a rezista unei căderi.
Te simțeam în suflet, te simțeam în creier…erai acolo și voiam sa rămână asa pentru totdeauna.
Devenisei totul. Dar uitasem ca totul trece.
Și aproape ca uitasem cum e sa doara atât de tare.
Pentru prima oara , moleculele țipau „vom fi fericite!”.
Acum o spun răspicat: nu te îndrăgosti ! Nu iubi! Căci iubirea e ca un cancer. Îți dă stări de euforie, apoi te face sa le regreți cu dureri pe care nici iadul nu ți le va oferi.
Iubirea nu-i aici. Nu pe Pământ. Nu pentru oameni.
Ei nu știu sa iubească.
Iar eu te credeam un înger. Pana la urma, am putut vedea adevărul din ochii tai…
Iubirea ce i-o porți, indiferenta către mine.
Sper doar, sa îți găsești fericirea…acolo unde crezi ca o ai astăzi.
Căci eu renunț.
Iar blogul meu,se termina cu tine.