„I took a deep breath and listened to the old brag of my heart; I am, I am, I am.”
—Sylvia Plath, The Bell Jar
Si asa am facut, ca sa nu ma pierd. Doar ca nici inima nu mai stia ce sa imi spuna.
Am pus cafeaua la facut,desi eu nu beau cafea. N-am pus zahar. Oricum nu avea cu ce sa ma ajute, caci nu mai avea ce sa indulceasca.
Ora 3 dimineata.
Incerc sa inteleg de la ce a plecat visul meu. Si nu am inteles. Stiam ca aveam un vis, ca eram acolo, doar ca in loc de a-mi trai visul, inima imi era sfasiata.
Departe, cineva ma astepta. Iar cel mai tare, ma durea faptul ca stiam ca ma voi intoarce schimbata. Refuzam sa recunosc asta,dar uneori cand ma uitam in oglinda nu ma recunosteam.
De multe ori am spus „cu totii aveam pacate” dar nu am crezut niciodata ca cel mai mare pacat al meu, va fi un vis.
Nu mai cred in vise. Ambitia a disparut. Am ajuns sa ma rog. Nu-i un lucru rau, dar este neobisnuit pentru o persoana ca mine.
Cafeaua avea gust de fiere. La fel ca si visul meu implinit.
Am incercat sa fac cunostiinta cu mine insami. Eu nu am vrut sa ma cunosc.
Caci mi-am pierdut azimutul.
bymiss.wordpress.com 