Vei fi ceea ce alegi : criminal sau salvator

Acum, știu cum e sa iubești de undeva dincolo de inima și constiinta umana.

Te iubesc…și 1000 de vieți sa am, și mereu,în fiecare zi te voi iubi tot mai mult.

Ma doare distanta dintre noi; dar știu și ca intre noi e un suflet. Copilul tău.

Și al meu, de departe.

El m-a acceptat în viata lui, cu o hotărâre și risc cum numai un copil și-o poate asuma.

Ma iubește. Ma numește „mama”,dar tu nu vezi… sau pur și simplu ți-e teama sa dai vieții o șansă…

Alegi sa stai acolo,gândindu-te poate..cum ar fi sa fiu eu lângă tine în acel moment, cum ar fi sa ma vezi zâmbind în timp ce îți iubesc fiul…

Alegi sa mangai, sa săruți și sa faci dragoste cu altcineva…

Alegi sa te gândești la tine, ignorând cat are el nevoie de o mama…și ca eu, cea care suferă ca nu ii poate oferi un sărut cald de noapte buna, sufăr și ma sting…

Sunt alegerile tale, alegeri ce vor tăia aripile unui îngeraș, ce vor ucide doua inimi…ce îți doresc și ție fericire și te privesc ca pe un soare.

Sunt alegerile tale.
Sau doar …gândurile mele.

Eram altfel

Eu,tu, noi… îmi spuneai ca nu te vei împotrivi…

Am făcut dragoste și părea ca ți-e dor…dor de mine,de noi….

Simt cum ușor,ușor te îndepărtezi…iar eu simt cum ma sting…

Când vei înțelege ca te iubesc mai mult decât îmi iubesc propria viata și as renunță la tot pentru tine…ca sa ma iubești… va fi prea tarziu.

Nu ma pierde

– Buna !

Voiam sa știi, ca sunt aici. Încă te aștept…suspin,plâng și blestem. nu! Nu pe tine și nici ziua în care te-am întâlnit… blestem doar lumea în care m-am născut,deși poate nici ea nu are nicio vina.

Am secunde în care te iubesc nebunește și secunde în care…dispari pur și simplu din gândul meu. Știu prea bine, ca nu o sa mai pot iubi pe nimeni atât de mult, cum te iubesc pe tine…

Nu acum mult timp, m-ai ranit enorm…iar acum singurele momente în care simt cum sângele îmi invadează cordul, sunt momentele de tandrețe pe care mi le oferi tu…căci eu nu îți mai cer nimic…

Însă ai sădit în mine,astăzi, sentimentul ca într-o buna zi…as uita cum sa te iubesc la maxim și la nebunie….

Și-aș uita pentru ca nu ești aici sa te pot iubi în fiecare secunda… iar ochii care nu se vad,se uita….deși iubirea mea pentru tine,va fi veșnică…dar în inima mea…

Nu îmi pierde iubirea….și nu ma pierde pe mine..

Alege

Îmi oferi clipe de vis…
Ma alungi, ma chemi înapoi…îmi dai aripi apoi mi le iei.

Astăzi te-am simțit cum nu am mai făcut-o pana acum… am simțit și dorul și frica ce ardeau în tine.

Te vreau și nu, te-aș aștepta și nu…pentru ca nu știu dacă ma vei iubi vreodată.

Și nu e vorba de sex… Nu realizezi cat de mult semănam… nu vezi cata teama am acumulat în noi pana sa ne întâlnim?!

Deși mi-a fost teama de ceea ce ai fi putut sa îmi faci, ți-am acordat iubire pe care nici eu nu știam ca o pot avea..  nu mi-a fost teama și am ales sa risc.

Tu alegi sa riști…sau fugi ?

Alegerea ta

Ce m-a distrus. Fără sa îți dai seama, sau în cunoștință de cauza, cu sau fără intenție, ai știut sa faci o crima perfecta.

Știai cat de mult și cum ajunsesem sa te iubesc. Stiai ca ma aflam pe marginea prăpastiei.  Era drumul pe care tu îl alesesei , tu ma așezasei acolo cerându-mi  timp și răbdare.

Apoi, într-o după-amiază ai dat drumul mâinii mele… M-ai lăsat sa zbor dar te-ai asigurat ca îmi iei și aripile.

Nu am avut cum sa ma lupt,cum sa îți spun… Mi-am acceptat soarta pe care mi-o ofereai cu zâmbetul pe buze .

Nu ai regretat. Nu simți nici dor, nici iubire. Ma întreb dacă pe mine m-ai simțit vreodată. 

Nu m-ai văzut plângând acum. Am rezistat ca un soldat căzut la datorie pentru iubirea fata de patrie.

Deși….nu mai aveam inima, ți-am acceptat alegerea.

Am sfârșit

În suflet și dincolo de el

Mi-am tocit buzele de la atâta   „te iubesc”. Mi-am secat ochii de la atâta plâns.  Mi am secat și inima de la cate sentimente am avut pentru tine.

Cu toate astea, aleg sa rămân. Încă nu pot vedea viata fără tine, fără zâmbetul tău,fără atingerea ta.

Îmi ești și bine, îmi ești și rău…și totuși aleg sa stau aici,așteptând momentul când îmi vei spune „am venit acasă,iubito”.

Chiar dacă știu ca nu se va întâmpla!

Stiu…si doare

Stiu ca apartii altei persoane. Mi-ai spus chiar ca o iubesti si ca ai suferi daca o vei indeparta… Atunci pe mine de ce ma apropii atat de mult de tine ?!

 

Mi-ai spus vorbe mari, dar realiste. Mi-ai mai spus ca astazi vei veni…dar toata ziua m-ai ignorat, apoi nu mi-ai mai spus nimic. Stiu…si ma doare. Stiu cat te iubesc, si stiu acum, cu adevarat, ca ti-am cladit un piedestal din propria-mi carne si acolo vei ramane chiar daca ma vei rani.

Stiu…si ma doare, cand simt ca as putea sa te pierd. Cand realizez cat iti iubesti partenerul, iar eu ma simt in plus si nu inteleg de ce mai stau. Cu toate astea, as scrie pe cer cat de mult te iubesc.

 

Stiu…si ma doare, existenta ta…sau poate existenta lui in viata noastra.

Inca nu am aflat nici de ce te iubesc atat de mult, nici de ce as mai ramane… si ce nu stiu, nu stiu ce caut eu in viata ta…

Viata ca o piesa de teatru

Traim,simtim,creionam un vis…un vis inca din copilarie. Credem ca traim. Iubim,mancam,radem,dormim. Dar nu traim.
Viata e doar o scena de teatru pe care se joaca o piesa ieftina. Cu actori ieftini,materiale ieftine si vorbe goale.
Am da si am face orice sa simtim fluturi in stomac. Uitam ca fluturii traiesc doar o zi.
Nu avem busola si ne pierdem azimutul rapid. Ne pierdem si pe noi insine. Si-apoi plangem.
Abia atunci traim. Cumva. Dar nu mai avem timp sa realizam, durerea e prea mare.
Apoi refuzam visele. Ne impacam cu realitatea. Apoi murim. Si durerea dispare.

Suntem fericiti .

Jurnal de dor

„I took a deep breath and listened to the old brag of my heart; I am, I am, I am.”
—Sylvia Plath, The Bell Jar

Si asa am facut, ca sa nu ma pierd. Doar ca nici inima nu mai stia ce sa imi spuna.
Am pus cafeaua la facut,desi eu nu beau cafea. N-am pus zahar. Oricum nu avea cu ce sa ma ajute, caci nu mai avea ce sa indulceasca.
Ora 3 dimineata.
Incerc sa inteleg de la ce a plecat visul meu. Si nu am inteles. Stiam ca aveam un vis, ca eram acolo, doar ca in loc de a-mi trai visul, inima imi era sfasiata.
Departe, cineva ma astepta. Iar cel mai tare, ma durea faptul ca stiam ca ma voi intoarce schimbata. Refuzam sa recunosc asta,dar uneori cand ma uitam in oglinda nu ma recunosteam.
De multe ori am spus „cu totii aveam pacate” dar nu am crezut niciodata ca cel mai mare pacat al meu, va fi un vis.
Nu mai cred in vise. Ambitia a disparut. Am ajuns sa ma rog. Nu-i un lucru rau, dar este neobisnuit pentru o persoana ca mine.
Cafeaua avea gust de fiere. La fel ca si visul meu implinit.
Am incercat sa fac cunostiinta cu mine insami. Eu nu am vrut sa ma cunosc.
Caci mi-am pierdut azimutul.

Old sins

„She was lost in her longing to understand.”—Gabriel Garcia Marquez, Love in the Time of Cholera 

Primul pas. Simtind un vis implinindu-se. Viermele fusese aruncat de la o altitudine uriasa. Nu aveam nimic, nu eram nimic. Incepeam sa ma construiesc,sa aflu cine sunt,ce vreau. Am urcat si am coborat psihic.
Am inceput sa ma rog, pentru a ma regasi. Cand imi pierdeam increderea in mine, si simteam ca nu mai pot respira, ma rugam.
Si nu eram asa. Acum, sunt o noua Eu. Nu stiu daca mai buna sau mai rea, dar cu o viziune diferita.
Am invatat, ca „a intelege” nu e cu nimic diferit fata de „a traversa”. Au aceiasi valoare. Noi le facem diferite, pentru ca noi suntem diferiti. Si pentru ca, de noi depinde totul: daca iti lasi spiritul liber, sau daca alegi doar sa ii schimbi din cand in cand lanturile.